Am pofta sa vorbesc despre amintiri, sa ma gandesc la momente frumoase si sa imi doresc mereu ca ziua ce vine sa fie macar la fel de buna ca aminitirile din sufletul meu.
Imi doresc sa prograsez, sa nu privesc in trecut cu regret, ci sa invat din fiecare greseala ... sa lupt cu mine atunci cand ma simt invinsa de stari negative si sa nu uit niciodata ca undeva cineva tine la mine necontenit.
Chiar daca am o varsta destul de adolescentina, trebuie sa recunosc ca nu am invatat sa imi port singura de grija ... mereu mi-a placut sa fiu dadacita si rasfatata. Poate ca uneori trebuie sa iau fraiele in maini si sa incep cu pasi marunti sa fiu independenta.
Cand ma gandesc cat de aeriana sunt cand vine vorba de orientarea in spatiu ... imi vine sa ma ascund ca un strut si sa nu mai ies din casa. Imi este teama de directia in care ma indrept, de statia la care urmeaza sa cobor, de metroul pe care trebuie sa il schimb sau de "iesirea" potrivita pe care trebuie sa o gasesc.
Pentru multi oameni, ceea ce spun eu sunt banalitati... lucruri pe care ei le realizeaza cu usurinta, poate chiar si cu ochii inchisi, insa pentru mine este un adevarat calvar;
Mi-am propus sa incerc experimentul sa ajung in locul X, la ora Y fara sa mearga cineva cu mine...desi mi-ar fi placut sa fie cineva alaturi de mine si sa ma lase pe mine sa aleg drumul ... doar sa nu ma simt singura intr-un loc strain.
Mereu mi-a fost teama de singuratate, nu am invatat sa ma lupt cu ea ... insa treptat poate o sa ajung sa fac o schimbare : fie ma integrez intr-o multime, fie imi accept soarta si ma imprietenesc cu umbra mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu