Îngerii se aşezară pe bordură, speriaţi de zăpadă, de amestecul de miere cu praf de pe statuia din faţă şi de mirosul de ţuică de prună.- Aseară, în avion, am cunoscut un baiat
- Eu am venit pe jos. Nu-mi plac aeroporturile.
- Avea ochii caprui. Mi-a spus că se culcă târziu, foarte foarte târziu şi că părinţii lui au un restaurant chinezesc.
- Nu-mi place orezul.
- Şi că are un câmp de maci. Tu...de unde ştii tu cum e orezul?
- Am mâncat în Puerto Rico.
- Eu n-am fost atunci. Tu îţi dai seama cum e să ai un câmp de maci?
- În Puerto Rico nu prea sunt maci. Mai mult peşti cu ochi mici.
- Hai să mergem. Cred că e gata.
- Haide.
Îngerii vorbesc despre lucruri importante. Se sperie des. Câteodată pleacă în America de Sud ca să-şi amintească de casă. Astăzi stau pe bordură în aşteptarea lui Ulise. Există în poveste şi o Penelope virtuală care îşi aşteaptă licărirea. Penelope bea vin cu sirop de ciocolată. Ulise a rămas agăţat de fluturaşul din tavan. Pe tavan, în partea stângă, e decupat un dinozaur. Când aveau şaisprezece ani, alţi Ulise-Penelope se mângâiau sub aripile preistorice ale tavanului. Îngerii merg convinşi de singurătate pe mijlocul bulevardului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu